Care este momentul propice pentru a cumpăra o locuinţă. Petrescu, ESOP: „Nu poţi să zici «Vreau să cumpăr la cel mai jos preţ», pentru că s-a dus momentul acela”

de Elena Deacu 21-03-2017
Piața imobiliară a trecut de punctul celor mai mici prețuri, iar costul locuințelor are deja un trend ascendent, astfel că este poate ultimul moment propice pentru achiziționarea unui imobil.
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

În primele două luni ale acestui an, preţurile apartamentelor din România s-au mărit, atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi, iar această tendinţă urmează unui an în care România a marcat una dintre cele mai mari majorări din lume a preţurilor locuinţelor. Astfel că, pentru cine vrea să cumpere o locuinţă, acesta este un moment bun, cu preţuri competitive, în special pentru locuinţe noi, sunt de părere specialiştii.

S-a dus momentul celui mai mic preţ

Alexandru Petrescu, managing partner în cadrul Esop Consulting, este de părere că momentul actual este unul propice pentru achiziţia unei locuinţe, în special a uneia noi. „Nu poţi să zici: «Vreau să cumpăr la cel mai jos preţ», pentru că s-a dus momentul acela, iar acum eşti în zona ascendentă. Cred că, pentru cine vrea să cumpere o locuinţă nouă, e un moment bun: are de unde alege, preţurile sunt competitive, creditarea este în lei”, iar acesta este un aspect demn de luat în seamă, pentru că dispare riscul valutar, a punctat reprezentantul Esop în cadrul unei conferinţe organizate de Wall-Street, potrivit imobiliare.ro.

De asemenea, şi Andreea Comşa, managing director al companiei de consultanţă Premier Estate Management, recunoaşte că, într-adevăr, acum „este un moment bun pentru achiziţionarea unei locuinţe”. Se impune însă o avertizare: „Clienţii sigur că trebuie să se gândească de mai multe ori înainte de a lua această decizie”.

Potrivit lui Adrian Erimescu, directorul general al Imobiliare.ro, pragul de jos a fost deja depăşit la capitolul evoluţiei preţurilor, iar în momentul de faţă piaţa se află pe un curs ascendent. „În România, preţurile au scăzut până în trimestrul doi din 2014, iar din trimestrul trei din 2014, cresc”, explică acesta.

Creştere continuă din 2015

Datele Eurostat arată că anul 2015 a fost cel când piaţa imobiliară din România a ieşit într-un final din criză, iar preţurile locuinţelor au căpătat un trend ascendent, după cel puţin cinci ani de scăderi majore. Astfel, în 2015, odată cu relansarea creditării şi a sectorului construcţiilor, piaţa imobiliară şi-a revenit, bilanţul anului fiind unul pozitiv: o creştere de 2,9% a preţurilor.

În 2016, trendul de creştere a continuat, pe fondul consumerismului impulsionat de măriri de venituri, iar el este estimat a se menţine şi în 2017.

Anul trecut, România a urcat vertiginos în clasamentul global al creşterilor de preţuri la locuinţe, pe locul 15, de la un loc 31 în 2015, potrivit unei analize realizate de Knight Frank Global House Index în rândul a 55 de pieţe. Astfel, în 2016, media creşterii preţurilor locuinţelor a fost de 7,8%, faţă de numai 3,6% în anul precedent.

Primele două luni ale acestui an confirmă, într-adevăr, acest trend. Preţul mediu solicitat la nivel de ţară pentru apartamente (noi şi vechi) a crescut cu 1,3% în ianuarie 2017, până la 1.064 de euro pe metru pătrat, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util, la finele lui decembrie 2016. De asemenea, în a doua lună a acestui an, proprietarii de apartamente solicitau un preţ mediu de 1.080 de euro pe metrul pătrat pentru o locuinţă, în creştere cu 6,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1,5% faţă de ianuarie, potrivit indicelui imobiliare.ro.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone