Ce alegem: chirie sau Prima Casă?

de Elena Deacu 18-01-2018
Atât chiria, cât şi Prima Casă vin cu beneficii şi limite, aşa că vă prezentăm o serie de criterii pe care ar trebui să le luaţi în considerare înainte să faceţi o alegere.

Costul unei chirii sau al unei rate lunare, costurile adiţionale, implicaţiile pe termen scurt sau lung, banii cheltuiţi sau cei investiţi şi gradul de mobilitate sunt cele mai importante criterii care nu trebuie scăpate din vedere atunci când ai de ales între închirierea unei locuinţe sau cumpărarea ei prin Prima Casă, consideră specialiştii platformei imobiliare Wizmo.ro.

Aceştia au realizat o listă a beneficiilor şi limitelor fiecăreia dintre cele două opţiuni, pentru ca cei interesaţi să aibă o perspectivă detaliată asupra acestui subiect pentru a reuşi să ia o decizie informată.

Costul unei chirii vs. costul ratei lunare           

Pentru început, specialiştii se raportează strict la costul chiriei lunare în comparaţie cu un eventual cost al ratei lunare pentru Prima Casă. Pentru a face o comparaţie reală, aceştia au ales un apartament cu două camere semidecomandate amplasat în cartierul Gheorgheni al oraşului Cluj-Napoca.

Valoarea lui este de 70.000 de euro şi se vinde complet utilizat şi mobilat. Agenţii Wizmo au realizat un calcul aproximativ pentru a observa care este costul pe care fiecare alternativă îl impune pentru acest caz specific.

Valoare chirie: în momentul de faţă, un astfel de apartament se poate închiria la un preţ ce variază în intervalul 400-500 Euro/lună, echivalentul a aproximativ 1.800 – 2.250 lei.

Valoare rată Prima Casă: Pentru un împrumut de 70.000 de euro în lei, realizat pentru 30 de ani, valoarea unei rate cu Prima Casă este de aproximativ 1.200 lei.

Costuri adiţionale implicate

Ceea ce mulţi nu iau în considerare în analiza pentru chirie sau Prima Casă sunt costurile adiţionale, valabile în ambele cazuri. De cele mai multe ori, tinerii tind să pună mai mult accent pe conceptele de renovare şi design atunci când îşi cumpără propria casă decât în cazul unei chirii, comportament lesne de înţeles.

Costuri adiţionale chirie: este vorba despre o garanţie pe care cei mai mulţi proprietari o cer chiriaşilor, sumă ce le este returnată la părăsirea apartamentului, dacă nu s-au produs pagube. Se mai adaugă aici diverse costuri de achiziţie a unor obiecte cu grad ridicat de uzură sau reparaţii.   

Costuri Prima Casă: în ciuda faptului că apartamentul se vinde complet mobilat şi utilat, cu siguranţă vor apărea costuri adiţionale reprezentate de renovări, schimbarea unor obiecte de mobilier sau realizarea unor investiţii pe termen lung. Mai mult decât atât, va fi necesar să plăteşti un avans la credit.

Implicaţii pe termen scurt vs. implicaţii pe termen lung

La fel de importante precum costurile sunt şi implicaţiile pe care închirierea unei locuinţe şi achiziţionarea prin Prima Casă le implică. Dacă plata amânată a chiriei duce la sistarea contractului şi, implicit, pierderea garanţiei, întârzierea plăţii ratelor poate duce la pierderea apartamentului. De aceea, programul Prima Casă este potrivit pentru persoanele ce dispun de un venit fix şi au certitudinea că acest lucru nu se va schimba de la o lună la alta.

Chirie: plata unei chirii este varianta excelentă pentru persoanele care nu au certitudinea unui venit fix asigurat pe termen lung, care nu sunt sigure dacă se stabilesc într-un anumit oraş sau care nu vor să se supună unui credit. În situaţia în care chiria devine un cost greu de suportat, chiriaşul poate să opteze oricând pentru o alternativă mai favorabilă.

Prima Casă: în cazul în care plata ratei lunare devine imposibil de realizat, lucrurile se agravează. Dacă clientul a depăşit termenul cu mai mult de 90 de zile, banca are dreptul de a solicita plata garanţiei de la stat. Ulterior, statul îşi va recupera banii prin executarea silită a deţinătorului de credit.  

Bani cheltuiţi vs. bani investiţi

Cele două alternative pe care le ai la dispoziţie pot fi analizate şi prin prisma scopului cu care se alocă banii.

Chirie: rata lunară reprezintă o cheltuială, ce poate varia în funcţie de locuinţa închiriată.

Prima Casă: rata lunară este investită într-un bun, de care te vei bucura toată viaţa.

Gradul de mobilitate

Nici gradul de mobilitate nu poate fi ignorat. Există anumite situaţii în care poate interveni necesitatea de relocare, precum: întemeierea unei familii, schimbarea locului de muncă etc. Iată cum se comportă fiecare alternativă din acest punct de vedere:

Chirie: eşti nevoit să anunţi proprietarului că te muţi cu 1-2 luni înainte de acest lucru, în funcţie de prevederile din contract. În situaţia în care eşti aproape de finalizarea termenului prevăzut în contract, va fi necesar să comunici că nu doreşti reînnoirea lui.

Prima Casă: În cazul unei proprietăţi achiziţionate prin Prima Casă, lucrurile sunt mai dificile. Nu ai posibilitatea de a înstrăina locuinţa timp de 5 ani de la data dobândirii. Astfel, vânzarea devine o opţiune abia după ce s-a depăşit această etapă.

Specialiştii Wizmo.ro consideră că alegerea sigură este să optezi pentru chirie până când consideri că ai ajuns la maturitate financiară şi îţi poţi permite să gestionezi un credit în acest sens.