Topul exportatorilor: doar 3 firme cu capital românesc între primii 100

de Adevarul Financiar 06-07-2015
În topul primilor 100 de exportatori din România, dintr-un total de circa 22.000 de firme, se află doar trei companii cu capital românesc, cifre care "trebuie să pună pe gânduri", a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Mihai Daraban, apreciind că aceste firme trebuie susţinute.

„Sunt vreo 22.052 de exportatori în România, dar primii 1.000 deţin 82,4% din exportul României, ca să nu mai vorbesc că primele cinci companii deţin 14,4% din exporturi. În primele 100 sunt doar trei firme cu capital românesc, deci trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre, avem mult de lucru. Nu avem foarte mulţi jucători economici cu care să putem merge în acele zone de interes pentru noi. Cred că s-a ajuns la o anumită saturaţie pe spaţiul intracomunitar, trebuie ieşit în afară”, a afirmat Daraban la o conferinţă organizată de CCIR în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, transmite Mediafax.

El a arătat că cifrele nu sunt încurajatoare, având în vedere că 70% din comerţul exterior se realizează către ţările din Uniunea Europeană.

Potrivit datelor prezentate, în România sunt 118 firme private cu capital integral românesc cu afaceri între 10 şi 20 milioane euro şi 389 de companii cu afaceri între 20 şi 50 milioane euro. Totodată, 76 de firme au afaceri în intervalul 50-100 milioane euro şi doar 55 de companii au cifră de afaceri de peste 100 milioane euro.

„Aici cred că se impun noi abordări, ideea de a promova un produs în sine românesc ca şi produs de export cred că trebuie transferat în ceea ce înseamnă găsirea de parteneriate. Trebuie să găsim partenerii mediului de afaceri din România, pentru că după 25 de ani sunt societăţi care, deşi la prima generaţie, au această dorinţă de a-şi găsi parteneri pe pieţele externe”, a mai spus Daraban.

El a arătat că firmele româneşti trebuie susţinute şi încurajate să se finanţeze şi pe alte căi decât resursele bancare, cum ar fi pieţele de capital sau încheierea de parteneriate externe.