Motorul Dacia a accelerat întreaga industrie

de Raluca Florescu 13-10-2016
După luni de scădere sau de creștere cel mult anemică, industria românească a reușit un salt spectaculos în august, în special ca urmare a avansului Dacia

August a fost o lună-record pentru producția industrială din România, care reprezintă nu mai puțin de un sfert din întreaga economie. Aceasta a înregistrat o creștere cu 5,3% față de august 2015, motorul fiind industria prelucrătoare. Producătorul auto Dacia, liderul exporturilor românești, a consemnat în aceeași lună o creștere cu 39% a vânzărilor (cel mai mare avans din Uniunea Europeană) față de august 2015. Totodată, pe piața autohtonă, vânzările Dacia au fost cu 70% mai mari decât în august 2015.

„Evoluția Dacia poate explica de ce întreaga industrie a mers bine în august“, a comentat pentru „Adevărul“ Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal și economist-șef al Raiffeisen Bank România.
„Vânzările Dacia au crescut și datorită programului «Rabla» de la noi“, susține Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Demarat în iunie, programul a pus la dispoziția persoanelor fizice mai întâi 12.000 de tichete, după care au existat două suplimentări. Una dintre acestea a fost în iulie, așadar a influențat direct și vânzările Dacia din august. Lideră la export, Dacia a tras după sine și vânzările externe. În august, exporturile au crescut, per total, cu 13,4% față de august 2015

Creșteri mari la comenzi

Totodată, în august, producătorii de bunuri de folosință îndelungată au avut încasări mai mari față de aceeași lună din 2015, în condițiile în care, pe fondul creșterilor de salarii, românii au reînceput să-și reutileze casele. Vânzările retail din România, dar și către alte țări au fost responsabile pentru o creștere cu 27,1% a afacerilor din industria bunurilor de folosință îndelungată.  Și cifra de afaceri din industria bunurilor de uz curent a crescut cu 9,6%.

Vestea bună este că avansul producției a venit concomitent cu o încetinire a consumului de electricitate. Dacă în primele șapte luni din an România consumase cu 11,8% mai multă electricitate decât în aceeași perioadă din 2015, după primele opt luni, creșterea a frânat până la 4,3%.

Cu o lună nu se face primăvară

August rămâne însă o lună-excepție în cadrul larg al lui 2016. Chiar dacă producția industrială a înregistrat, în această lună, un avans de 5,3%, în primele opt luni ale anului creșterea anuală a fost de numai 1,1%. „Economia a crescut cu 5% în primele șase luni, însă industria cu numai 1,1% în primele opt luni. Avem o problemă. Înseamnă că în principal consumul este responsabil pentru avansul PIB. Creșterea nu e sănătoasă“, a comentat Dumitru.

De asemenea, afacerile din industrie, comenzile primite de companii au înregistrat o creștere mult mai mică în primele opt luni din an, decât în august. „Sunt mai multe motive pentru care industria nu ține pasul cu avansul creșterii economiei. Pe de o parte, în 2016 au evoluat destul de prost exporturile, în special către țări non-UE, precum Turcia, care atrage 5% din totalul exporturilor românești. Pe de altă parte, competitivitatea României scade, din cauza majoărilor salariale”, a mai spus președintele Consiliului Fiscal.

Print