Peste 5.500 de români vor să renunțe la case, prin dare în plată! Ce credite au cele mai multe şanse la darea în plată

de Raluca Florescu 22-09-2016
Una din cinci cereri de dare în plată a fost acceptată până acum de bănci, potrivit specialiştilor consultaţi de „Weekend Adevărul“. De regulă, creditorii sunt de acord să preia casa în schimbul creditului dacă este vorba de un imobil pe care îl pot vinde imediat sau când au de a face cu un caz social
Share on Facebook1Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Numărul de dosare de dare în plată, prin care clienţii notifică băncile că vor să predea casa depusă garanţie, scăpând astfel de credit, a ajuns deja la circa 5.500, potrivit calculelor „Weekend Adevărul“. În urmă cu o lună şi jumătate, Banca Naţională a României (BNR) anunţa că sunt 4.000 de clienţi care au notificat băncile după apariţia legii, dar de atunci notificările au continuat să curgă.

„Circa 100- 150 de dosare noi pe zi pentru dare în plată ajung la instanţe, iar numărul total de dosare este de 4.320“, ne-a declarat avocatul Marius Coltuc. Din notificările trimise băncilor, aproximativ 80% ajung să fie judecate în instanţă, a mai spus acesta. Dacă 4.320 de dosare reprezintă 80% din notificări, rezultă că numărul total de cereri trimise băncilor pe legea dării în plată se ridică la aproximativ 5.500. Cele peste 1.000 de cazuri care n-au ajuns în instanţă ar fi fost acceptate de bănci. Cifrele au fost confirmate de oficiali bancari.

Băncile care acceptă darea în plată

BCR a fost până acum singurul creditor care a acceptat în număr mare cererile clienţilor, spun avocaţii. „BCR a respectat legea, mai ales acolo unde situaţia socială a creat necesitatea de a da în plată. Din păcate, legea are şi efecte negative pentru întreaga piaţă, crescând riscul pentru bănci şi făcând inaccesibil creditul pentru clienţi, la care se adaugă problemele de constituţionalitate ale legii, aşa cum le percepem noi“, a  declarat pentru „Weekend Adevărul“ Ionuţ Stanimir, director de comunicare al BCR.

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a declarat că băncile acceptă la darea în plată imobile care au şanse mari să fie vândute: „De regulă, când acceptă darea în plată vin cu evaluator, cu agent imobiliar poate şi cu client, pentru imobilul în cauză. Mă aştept să se nască o nouă piaţă imobiliară de la această lege“. Potrivit lui Coltuc, BCR ar fi acceptat chiar să stingă o datorie care depăşea plafonul stabilit de legea dării în plată, preluând garanţia, un imobil din sectorul 1 din Capitală. Informaţia a fost însă infirmată de bancă. Avocatul Gheorghe Piperea susţine că Raiffeisen şi BCR conduc topul instituţiilor care contestă cererile de dare în plată. BCR apare în top pentru că este cea mai mare locală, a strâns un mare număr de notificări, deci există un număr corespunzător de contestaţii. În cazuri izolate, Raiffeisen, Bancpost, OTP Bank, dar şi alţi creditori acceptă schimbul propus de clienţi.

„Datoriile reziduale“, mai greu de șters

Legea dării în plată se adresează şi celor care au fost deja executaţi silit, dar au rămas cu un rest de credit de plată. Asta deoarece suma obţinută în urma executării silite, pentru casa pusă garanţie, nu a acoperit integral valoarea creditului care mai era de rambursat. În acest fel, rămăsese o datorie de plată, „reziduală“.

Astfel, punctul 5 din articolul 8 al legii dării în plată prevede că „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului“. Oficialii BCR ne-au declarat că banca a acceptat notificări şi în aceste cazuri.

Avocatul Marius Coltuc atrage atenţia că, în cazul datoriilor reziduale, procesul decurge greoi. Dacă banca refuză stingerea restului de plată, clientul trebuie să conteste în instanţă, iar procedura se complică.

Decizie importantă pe 11 octombrie

Multe bănci au contestat la Curtea Constituţională legea dării în plată în ansamblu. Până joi, se strânseseră aproximativ 300 de dosare în care se invocă neconstituţionalitatea legii. Curtea Constituţională va judeca speţele pe data de 11 octombrie. „Din ceea ce ajunge în instanţă, în foarte multe cazuri se invocă excepţia de neconstituţionalitate, aşa că dosarele pleacă mai departe spre Curtea Constituţională“, a mai spus Coltuc.

Share on Facebook1Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone