Urmează zile de foc pentru leu. Cursul de schimb a atins un nou nivel maxim al ultimelor trei luni

de Raluca Florescu 11-10-2016
Probabilitatea mare ca legea conversiei creditelor din franci elvețieni în lei să treacă de Parlament, dar și scenariile pesimiste privind ieșirea Marii Britanii din UE au condus la o scădere puternică a monedei naționale, care va continua

Leul s-a depreciat continuu în ultimele cinci ședințe de tranzacțioare, în raport cu euro, cursul urcând de la 4,4484 lei/euro, pe 3 octombrie, până la 4,5175 lei/euro, ieri, diferența fiind de peste 1,5%. Una din cauze ține de scenariile pesimiste privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE). În ultimele zile, negocierile s-au purtat în termeni destul de duri și se vorbește tot mai des despre perspectiva unui „hard Brexit“. Leul este considerat în zona Europei Centrale și de Est una dintre cele mai vulnerabile monede, iar atunci când apar probleme pe piața externă, mulți investitori renunță la plasamentele în moneda națională. Însă, scăderea leului are și cauze interne, după cum arată evoluția din zonă. În ultimele cinci ședințe de tranzacționare, în timp ce cursul euro/leu a crescut cu 1,4%, cursul euro/zlot a scăzut cu 0,3%, iar cel al euro în raport cu forintul cu 0,9%.

„Principalele partide politice s-au înțeles în privința legii conversiei creditelor din franci în lei, iar zilele viitoare am putea vedea că trece și de Parlament. Dacă ne uităm pe istoricul cursului valutar din Polonia și Ungaria, țări care au adoptat înaintea noastră legi ale conversiei, vedem că și acolo monedele locale s-au depreciat semnificativ odată cu promovarea legilor“, a comentat pentru „Adevărul“ Ciprian Dascălu, economist-șef al ING Bank România. Până se tranșează și la noi problema legii conversiei, am putea vedea noi scăderi ale leului.

Cresc ratele la creditele în euro

Direct afectați de depreciere suntem cu toții, în condițiile în care peste 70% din importurile românești provin din Uniunea Europeană, iar o parte importantă chiar din zona euro, prin urmare, orice scădere a leului se transferă în prețurile de import. Dacă deprecierea leului continuă, în perioda următoare am putea vedea și scumpiri la raft, în cazul produselor din zona euro.
Afectați sunt și aceia care au câștiguri în lei, dar achită rate la credite în euro. Doar în ultima săptămână, echivalentul în lei al unei rate de 300 de euro a crescut de la 1.334 lei la 1.355 de lei.

Ce face BNR

Banca Națională de României (BNR) încearcă să atenueze fluctuațiile puternice de pe piața valutară și, din ce a demonstrat  până acum, intervine pentru a preveni o depreciere puternică a leului. În ultimele ieșiri publice în care a abordat subiectul,  guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lăsat de înțeles că un nivel de 4,52-4,53 lei pentru un euro nu reprezintă o depreciere majoră, dar banca ar putea interveni în piață dacă se depășește această valoare. „Zilele acestea nu s-a simțit intervenția BNR în piață“, a mai declarat Ciprian Dascălu pentru „Adevărul“.

Lira, în picaj

Negocierile Marea Britanie – UE, care par a se îndrepta spre au „hard Brexit“, au afectat major, zilele trecute, lira sterlină. Vineri, moneda a atins minimul ultimilor 31 de ani în raport cu dolarul american – 1,27 dolari pentru o liră. În raport cu moneda națională, lira ajuns ieri la un nivel de 5,02 lei. Scenariul „dur“ de ieșire din UE ar însemna că Marea Britanie pierde accesul liber la piața comună, implicit, că va fi tratată ca o țară „terță“, așa cum sunt, de exemplu, Statele Unite ale Americii. Pentru exporturile din Marea Britanie ar interveni bariera taxelor, așadar produsele britanicilor ar ajunge pe piața unică la un preț mult mai ridicat. Marea Britanie ar fi afectată în special pe zona serviciilor financiare, Londra fiind cel mai important centru financiar ar UE.
Print