VIDEO Multinaționalele revin în Cuba, după o jumătate de secol. În Havana a fost inaugurat un hotel Sheraton

de Adevarul Financiar 30-06-2016
Lanțul hotelier Starwood a inaugurat un hotel la Havana, eveniment care marchează revenirea unei multinaționale americane în Cuba comunistă, pentru prima dată de la revoluția din 1959.
Share on Facebook2Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone

Potrivit informațiilor AFP, citate de Agerpres, directorul lanțului de hoteluri pentru America de Sud, Jorge Giannattasio, a declarat, în cadrul ceremoniei de marți, că „este un moment unic, un moment special” pentru compania Starwood, „prima cu sediul în Statele Unite care vine în Cuba de peste 55 de ani”.

Lanțul american, proprietar al hotelurilor Meridien, W. Hotels, Westin și Sheraton, va asigura gestionarea Four Points, un hotel cu 186 de camere situat în vestul Havanei și aflat în proprietatea grupului turistic Gaviota, administrat de Forțele Armate cubaneze.

„Acest moment marchează deschiderea unui nou capitol în istoria hotelieră cubaneză”, a apreciat Carlos Latuff, președintele grupului Gaviota, proprietar a peste 60 de hoteluri de pe insulă.

În luna martie, în ajunul unei vizite istorice în Cuba a președintelui american Barack Obama, Starwood a anunțat încheierea unor acorduri cu autoritățile cubaneze privind investiții de mai multe milioane de dolari.

Lanțul urmează să asigure și gestionarea hotelului Inglaterra, cu 83 de camere, deschis în 1875, în centrul Havanei. De asemenea, grupul hotelier a semnat o scrisoare de intenție cu autoritățile cubaneze, pentru gestionarea unui al treilea hotel, Santa Isabel, situat tot în capitala Havana.

Share on Facebook2Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Reddit0Email this to someone